S-a calculat și cât i-ar costa estimativ pe cei de la OMV Petrom și Romgaz achiziția de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru cantitățile de CO2 emise de Neptun Deep dacă legislația i-ar obliga la această achiziție.
Compania de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, a plătit din fonduri proprii peste 500 de milioane de euro pentru a-și îndeplini obligația de achiziție de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) pentru producția de electricitate a anului trecut.
Parchetul European (European Public Prosecutor’s Office - EPPO), condus de fosta șefă a DNA-ului românesc Laura Codruța Kovesi, a întreprins luni zeci de percheziții și alte măsuri investigative în Bulgaria, în cadrul unei anchete privind o posibilă fraudare a sistemului UE de tranzacționare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2), cu prejudicii potențiale de milioane de euro pentru bugetul comunitar și cel național.
Fostul gigant de stat Termoelectrica, intrat în faliment în urmă cu 4 ani și care grupa în anul 2000, la înființare, 19 filiale de producție de energie electrică și termică în întreaga țară și avea circa 30.000 de salariați, fiind ulterior "spart" în mai multe entități locale, a reușit să vândă principalele active pe care le mai avea în portofoliu, respectiv termocentralele Borzești (județul Bacău) și Doicești (Dâmbovița), date în funcțiune în anii ’50-’60 ai secolului trecut.
Vârful de consum orar la energie electrică a fost înregistrat marți seară în intervalul 18,00-19,00, fiind atins un consum de 19.380 MWh. Ministrul Energiei a acuzat, joi, fostul guvern că nu a asigurat stocurile necesare de cărbune și gaze naturale pentru sezonul rece și a dispus o anchetă la complexurile energetice Oltenia și Hunedoara, precum și în Ministerul Energiei.
Blocul a fost pus în funcțiune în decembrie 1978, în urma unei investiții (în bani "ceaușiști") de aproape 2 miliarde lei, deși la data respectivă nu toate lucrările necesare fuseseră finalizate, iar obiectivul prezenta deficiențe de fabricație la utilaje și echipamente și nu respecta normele în vigoare privind consumul de combustibil.
Creșterea consumului casnic de gaze, în eventualitatea unei ierni foarte grele, dar și riscul întreruperii livrărilor din Rusia, ar duce la reducerea producției de energie electrică a centralelor pe gaze naturale care asigură echilibrarea sistemului energetic național, fiind nevoie de rezerve suplimentare de la termocentralele pe cărbune și păcură.